Comments are off for this post

Fratii

Se vorbeste foarte usor despre faptul ca pe Noul Pamant nu vom mai sti nimic, insa este ceva ce nu se va sterge acolo – dovada ranilor din palmele Lui, la care, daca se uita cineva, vede o istorie. Este adevarat ca binele va triumfa si raul va fi biruit prin bine, dar sa nu ia cineva in chip usuratic ranirea unei alte inimi, in speranta ca se va uita. Omul ranit, intr-adevar se va vindeca, dar efectele pe care cineva le lasa in viata lui se vor vedea mereu.
 
Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” (Geneza 45:4) Stii de ce vezi pe fratele tau ca pe un lup, sau o fiara, sau in orice alt fel? Pentru ca nu te apropii de el, nu stii cine este cu adevarat! Apropie-te de omul pe care il urasti, priveste mai de aproape si s-ar putea sa ai surpriza sa nu-l mai vezi la fel!
 
Evident ca ti-e frica sa te intalnesti cu cineva cu care nu esti bine si ai vrea sa eviti pe cat posibil intrevederea cu el. Insa istoria lui Iosif ne invata ca nu e de folos sa ne ascundem capetele in nisip, sau unii de altii, ci trebuie sa venim mai aproape. Iosif face pentru fratii lui, acelasi lucru pe care il facea pentru oamenii din inchisoare. Acolo se ocupa de starea lor sufleteasca – veghea asupra intristarilor lor.
 
Acesta era pentru Iosif un mod de viata, nu doar un eveniment. Cineva care are aceasta aplecare asupra oamenilor, nu va fi indiferent cand vede chipul unui om intr-un fel, sau altfel. Va sesiza imediat diferenta. El le spune mai departe: „Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.” Cu alte cuvinte le spune: „Haideti sa uitam capitolul acesta din viata noastra!” Acesta este raspunsul unui om care traieste potrivit indemnului: „Nu eu, ci El!”
 
[extract – Fratii]
Un Templu intre temple
Nu eu!